Școala de bani pe roți -comunicat

Școala de bani pe roți

comunicat

”Școala de bani pe roți” este o componentă a programului național de educație financiară derulat de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Asociația Școala de Valori, adresându-se copiilor și adolescenților. Proiectul ”Școala de bani pe roți” urmărește să educe financiar copiii cu vârste între 7 și 14 ani, oferindu-le o experiență completă, bazată pe învățarea experiențială.

Scoala de bani

ARGUMENT

Cu toții recunoaștem că avem nevoie să îi învățăm pe copii, de la vârste fragede, că banii se câștigă greu, prin muncă, și se pot cheltui foarte ușor dacă nu suntem suficient de conștienți de cum ar trebui să îi gestionăm. Prin acest program folosim învățarea experiențială și jocuri special create de specialiști de la Universitatea din Viena pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze într-un timp foarte scurt cunoștințe pe care le pot folosi toată viața.

DESCRIERE

În contextul situației actuale, atelierele de educație financiară s-au mutat în spațiul virtual, pe platforma zoom, unde, timp de o oră și jumătate, copiii explorează online lumea banilor şi trec prin cinci etape ale informării şi conştientizării, având aliaţi de nădejde: jocurile, interacţiunea şi voia bună. În timpul atelierului, cei mici vor tatona categoriile de cheltuieli şi bugetul personal, vor discuta valoarea banilor şi a obiectelor şi vor înţelege că aproape toate procesele economice sunt conectate global.

ÎNSCRIERE

Pentru a înscrie copiii în acest program, profesorii, diriginții, învățătorii, părinții sau chiar bunicii pot accesa butonul de înscriere, unde vor completa câteva date privind participanții. Pentru înscriere, se poate alege oricare din cele trei variante orare din intervalul marți - vineri: 10:30, 13:30, 17:00.
Numărul de participanți per atelier este limitat la 60 de locuri, iar locurile disponibile sunt actualizate permanent, astfel încât adultul care îi înscrie să poată selecta varianta cea mai potrivită pentru numărul de copii înscriși.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Atelierul este gratuit, iar participanții au nevoie de un computer/tableta/ laptop sau telefon si de o conexiune la internet pentru a accesa atelierul.
Nu este necesară participarea copiilor la mai mult de un atelier, informațiile oferite pe parcursul celor 90 de minute sunt suficient de cuprinzătoare pentru ca experiența să fie una completă și utilă participanților.
Pentru cadrele didactice participante la program se vor elibera adeverințe din partea Asociației Școala de Valori care atestă participarea la cel mai extins program financiar din România.

PERSOANA DE CONTACT:

Loredana Dinu, Project Manager ”Școala de bani pe roți”, tel 0745 295 753