proiecte

Dacă, de-a lungul veacurilor, ne-am nevoit să desăvârșim limba română, spre a-i spori capacitatea de exprimare a tuturor noțiunilor, transformând-o într-un mijloc de comunicare modern, care să permită o racordare rapidă a spiritualității românești la mișcare europeană a ideilor, dacă am parcurs numeroase etape, unele tensionate, de fixare a unei scrieri a limbii, în acord cu nevoile naturale de funcționare logică a acesteia, ajungând, după îndelungi polemici, la alegerea principiului fonetic și la imaginea actuală a ortografiei, după atâta efort, așadar, asistăm la o risipire a calităților clădite în timp, la o reală îngenunchere a idiomului național.

Pe de o parte, oriunde ne întoarcem, la tot pasul, în viața reală sau în mediul on-line (mai ales aici!), observăm o dureroasă mutilare a limbii române, atât în varianta vorbită, dar, cu deosebire, în forma ei scrisă, fapt care este foarte grav. În acest context, subscriem afirmației scriitoarei brașovene Mihaela Malea Stroe care, într-un material prezentat cu prilejul sărbătoririi limbii române, la ea acasă, la Brașov, sublinia: Dacă ar fi să definesc statutul actual al limbii române, aș îndrăzni să spun că este o limbă îndelung asediată de anumite categorii ale propriilor vorbitori. Puțin mai departe, distinsa doamnă enumeră și „campionii” absoluți în hărțuirea limbii române, listă care începe cu politicienii, jurnaliștii, traducătorii de filme, autorii și interpreții de reclame, finalizând cu aplicațiile de tip Google translate. Deși nu intră în categoria modelelor de exprimare elevată și coretă a limbii, grupul stricătorilor de limbă ar putea fi completat cu utilizatorii rețelelor de socializare, cu vârste și profesii variate care, în goana comunicării și din economie de timp, schingiuiesc literalmente limba, utilizând structuri greșite sau cuvinte care nu au nicio legătură cu fizionomia autentică a limbii. În continuare, doamna profesor vine cu o serie de exemple relevante prin care își argumentează afirmațiile, aducând în prim-plan abaterile de la normă, dificil de anihilat cu toată „artileria grea”a apărătorilor de limbă, pe care o și descrie parțial: Ioan Aurel Pop, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Rodica Lăzărescu, Magda Ursache, Rodica Zafiu, Gabriela Pană etc. Și totuși, dincolo de eforturile specialiștilor ale căror voci se aud din ce în ce mai greu, cine să apere limba română?

Desigur, în calitate de cetățeni ai acestei țări, născuți și crescuți la „sânul” limbii române, ca fii ai ei ce i-am sorbit dulceața încă de la primele cuvinte cu ajutorul cărora am cunoscut lumea și viața, în esență, căci tot ce ne înconjoară se încheagă prin cuvânt, așadar, nativi fiind, se cuvine ca fiecare dintre noi să își asume acest rol. Dar câți înțeleg asta? De aceea, considerăm că nu ar fi lipsit de interes să amintim importanța scriitorilor în păstrarea și dezvoltarea limbii literare, adică a limbii normate, corecte, văzută ca variantă standardizată, pe care ar trebui să o cunoască și să o utilizeze toți vorbitorii, atât în țară, cât și în diaspora. Căci limba literară reflectă cultura majoră a unui popor, fiind numită și limbă de cultură, aceasta reprezentând o creație culturală conștientă, cu bază obiectivă în limba vorbită, dar construită în funcție de anumite scopuri, prin modele și norme, dar, mai ales, prin îmbogățirea fondului indigen cu ceea ce a realizat rațiunea umană, în general. În acest sens, se impune precizarea că foarte puține dintre miile de limbi din istorie au ajuns la stadiul de limbă literară, româna biruind vitregiile vremurilor, scrisul și creația intelectuală superioară fiindu-i aliați decisivi în lupta ei.

Aducând discuția în zona literaturii și a scrisului ca profesie, vom spune că limba scriitorilor oferă istoricului limbii un document de epocă, în care sunt consemnate formele, oscilațiile, inovațiile, fapt care permite cunoașterea normelor urmate într-o anumită perioadă istorică. Limba literaturii prezintă interes nu prin elementele originale ale fiecărui scriitor, ci prin ceea ce reflectă trăsăturile comune ale limbii, adică bogăția ei internă pe care autorul o pune în valoare, nu numai pentru vorbitorii dintr-o anumită epocă, ci și pentru epocile ce vor urma. Rezultă, de aici, că operele scriitorilor reprezintă modele de performanță lingvistică, dezvăluind atât ingeniozitatea asocierilor de cuvinte în structuri spectaculoase, capabile să dinamiteze locul comun, cât și atitudinea față de limba pe care o utilizează ca material al propriilor creații. Toți marii scriitori au dovedit grijă și prețuire față de limbă, propunându-și și reușind să o șlefuiască, evidențiindu-i infinitele posibilități de expresie. Dacă Eminescu, de exemplu, a înțeles că varianta literară a limbii nu tolerează elemente situate, pentru conștiința unei anumite epoci, în afara normei, lăsând urmașilor, prin creația sa, veritabile modele de limbă literară, Caragiale a contribuit, prin ironie și umor, la sancționarea și îndepărtarea utilizărilor greșite ale cuvintelor, declarând un adevărat război stricătorilor de limbă. Nu întâmplător, atât unul, cât și celălalt au formulat opinii memorabile despre limba română: Limba română la sine acasă e o împărăție bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat mai bine de o mie de ani, înseamnă a face din împărătesă o cerșetoare (Mihai Eminescu) sau Trăiască frumoasa și cumintea limba română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie (I.L.Caragiale).

Pe de altă parte, victoria limbii române, la care și-au adus aportul eforturile semnificative ale înaintașilor, s-ar putea anula din pură ignoranță. Astfel, în străinătate, acolo unde milioane de români au plecat să lupte pentru propriul vis, familii întregi, părinți și copii, sau familii formate într-un alt spațiu etnic decât cel românesc se văd nevoite să renunțe treptat la vorbirea limbii române, școlile cu predare a limbii române fiind foarte rare, majoritatea la nivel de universități, comunitățile de români nebeneficiind decât sporadic de activități extrașcolare în limba română. Aici, responsabilitatea în ceea ce privește menținerea vie a limbii române revine în mare măsură familiilor, dar sunt puține acele familii care înțeleg importanța păstrării limbii române, atâta timp cât căsătoriile mixte obligă la identificarea unui idiom comun pentru asigurarea comunicării. Pericolul de a pierde limba română este real. A condus la această concluzie o recentă dezbatere cu tema Învățarea limbii române în străinătate, din cadrul unui proiect organizat de Departamentul pentru românii de pretutindeni, unul dintre parteneri fiind și Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Pe parcursul intervențiilor din diferite zone ale Europei, s-a evidențiat următoarea idee: orice ajutor venit din țară, în ceea ce privește prilejuirea unor contexte de învățare și de exprimare în limba română este binevenit, nevoia de promovare a limbii române în comunitățile românești fiind uriașă. Prezența unor autori contemporani împreună cu operele lor în mijlocul unor asemenea microsocietăți ar fi unul dintre pașii care s-ar putea face în această direcție. Autorii ar putea fi încurajați să desfășoare acțiuni culturale de promovare a limbii române prin politici guvernamentale bine articulate, astfel încât efortul lor să fie susținut și răsplătit.

Ca atare, și scriitorilor le revine misiunea de a salva limba română, ei fiind contemporani cu abuzurile ce se comit asupra ei, cu riscurile care se abat odată cu fenomenul de globalizare. Deși sunt numeroși aceia prin a căror operă limba este apărată și valorificată remarcabil, există, din nefericire, și mânuitori ai condeiului care neglijează această latură, folosindu-se de limbă doar pentru a-și devoala frustrările sau egoul personal, fără a o pune în valoare sau a o feri de virusarea cu elemente din varianta neîngrijită, colocvială, prezente în discurs fără premeditare, doar ca o alternativă comodă, total neadecvată, de exhibare a unor trăiri.

Bibliografie

1. Gheoghe Moldoveanu, Crâmpeie de Limbă Română, Editura Pim, Iași, 2018, vol. 2.
2. Mihaela Malea Stroe, De ziua Limbii Române, material prezentat la evenimentul de omagiere a limbii române, desfășurat în Brașov, la Teatrul „Sică Alexandrescu”.
3. Ioan Oprea, Rodica Nagy, Istoria limbii române, Editura Universității Suceava, 2002.
4. Eugen Munteanu, Gh. Ivănescu, deschizător de drumuri în studiul limbii române literare, posfață la Probleme capitale ale vechii române literare de Gh. Ivănescu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.