Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Hărman sărbătorește
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII
Imagini de la eveniment
Cartea – universul meu fără limite
Pentru mine, cartea înseamnă o posibilitate unică de a mă detașa de toate experiențele, mai mult sau mai puțin prozaice, care se întâmplă în jurul meu, un mod absolut miraculos de a pătrunde în lumea și viața personajelor. Cartea este zeița care mă cucerește și mă absoarbe în propria ființă cu farmecul ei ieșit din comun. Astfel, ca o veritabilă zână, îmi activează imaginația, gândirea și creativitatea, dându-mi puteri nebănuite de a mă schimba pe mine, dar și lumea în care trăiesc.
Cartea, pentru mine, reprezintă sărbătoarea întâlnirii cu cele mai spectaculoase cuvinte a căror magie puternică pare a mă molipsi, dându-mi aripi care mă poartă, de fiecare dată, dincolo de timp și de spațiu. Cuvintele acestea noi și pline de viață, pe lângă faptul că îmi îmbogățesc vocabularul, făcându-mă să mă simt un om educat, un vrăjitor capabil să hipnotizeze prin frumusețea și expresivitatea limbii, mă transformă într-o persoană puternică, un înțelept capabil să înțeleagă și să citească semnele vremii. În plus, citind multe cărți de orice tip, ideile mele se vor țese cu ușurință, încât mulți oameni mă vor admira, ceea ce înseamnă că voi deveni un om de succes. Cred cu adevărat că, dacă nu ar exista cărți, oamenii ar folosi doar cuvintele obișnuite, banale și le-ar fi greu să se integreze într-o societate în care nevoia de comunicare nuanțată este mai mult decât vitală. Voi proba aceste gânduri prin câteva dintre lecturile parcurse.
În narațiunea cu titlul „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” scrisă de Elif Shafak, exista un al optulea continent al cărui drept la viață era condiționat de obiceiul oamenilor de a citi. Continentul acela reprezenta, de fapt, lumea poveștilor și a visului fără de care orice existență este goală, săracă. Personajul principal, fata cu nume de floare, a conștientizat pericolul în care se află omenirea, dacă renunță definitiv la actul lecturii: oamenii nu vor mai putea visa, nu vor mai fi capabili sa-și construiască idealuri, să spere, sa-și creioneze, în imaginație, un viitor mai bun. Însăși evoluția ființei umane va fi compromisă, pentru că toate ideile inovatoare se încheagă cu ajutorul cărților care te inspiră.
„Dumbrava Minunată” scrisă de Mihail Sadoveanu însumează multe întâmplări care se petrec în natură, Lizuca fiind la vârsta inocenței când natura nu se sfiește să dezvăluie copilului secretele ei. Fetița vorbește cu florile, cu insectele, cu adierea vântului chiar și toate elementele universului îi devin aliați, protejând-o. Cartea aceasta îți dezvoltă foarte mult imaginația. Când soarele apune, Lizuca intră în lumea magică a poveștilor, unde viețuitoarele și întreaga natură își deapănă istoria. Reiese, din confesiunile la care este martoră, un adevăr incontestabil: necunoașterea istoriei personale și a societății căreia îi aparții îți pune în pericol viitorul, dar și viitorul unei lumi întregi, iar vandalizarea naturii, periclitează și anulează viitorul planetei, condamnând la moarte ființe nevinovate care nu se pot apăra. Ori asta este o crimă!
Când citesc o carte de mai multe ori, în imaginația mea, ea se schimbă de fiecare dată. Fiecare carte are o învățătură importantă atât pentru copii, cât și pentru adulți. De exemplu, „Minunea” scrisă de R.J. Palacio este o carte care m-a impresionat foarte mult, ea având o învățătură extrem de importantă. Mesajul ei transmite că nu contează cum arăți pe dinafara, ci „cum arăți pe dinăuntru”. Principiul lui August Pullman, protagonistul lecturii, este că toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim în lume prin modul nostru de a relaționa, de a acționa și, în esență, de a-i iubi pe celalți, iubirea fiind energia bună a existenței, cea care poate salva omenirea de la declinul iminent. Iată o idee care s-ar cuveni să ajungă la cât mai mulți semeni, un adevăr care, de fapt, ne privește pe toți.
Unii oameni spun că nu le place să citească, dar nu este adevărat: ei nu au găsit până acum cartea potrivită care să îi atragă. Fiecare om are gusturi diferite, unor oameni le pot plăcea cărțile cu suspans, altor oameni le pot plăcea cărțile relaxante, unora cărțile filozofice, altora cele științifice... Cartea este ca un tărâm magic care te ispitește, așteptând să-l explorezi. Cei care se hotărăsc să pătrundă în lumile ei, cu siguranță, nu vor fi dezamăgiți.
Așadar, cartea pentru mine înseamnă un tărâm fantastic care mă face să uit ce se întâmplă în jurul meu și să particip cu trup și suflet la întâmplările care se petrec în ea, identificându-mă cu personajele preferate, călătorind cu ele „peste mări și țări”, încât timpul și spațiul nu mă mai amenință cu înspăimântătoarele lor limite.
Cartea – un tărâm al bucuriei
Pentru mine, cartea reprezintă o poveste care nu se termină niciodată. Atunci când citesc o carte mă simt de parcă aș fi personajul principal din acea poveste. Cititul mă relaxează, este poarta spre un tărâm al bucuriei.
Printre cărțile citite, se află o carte care se numește „Icoana”. Este o narațiune despre istoria credinței, de Georgia Briggs. În cartea aceasta, într-un viitor nu foarte îndepărat, se instaurează „epoca toleranței”, unde creștinismul și rigiditatea lui nu-și mai găsesc locul. Nenumărați creștini sunt uciși în noaptea de Înviere, iar cei rămași se văd constrânși să își uite credința, sub amenințarea pedepsei cu moartea. Euphrosyne, o fetiță în vârstă de 12 ani, nu poate să uite căci a văzut o minune. În noaptea în care și-a pierdut familia, icoana Sfântului Nicolae i-a salvat viața. „Icoana” este o poveste contemporană despre destinul unui copil care este prins în conflictul dintre credință și îndoială. Din această carte am învățat că nu contează dacă îți este interzis să faci un lucru pe care ți-l dorești, cel mai bine este să faci ce îți spune inima. Încă o carte care m-a impresionat se numește „Zâmbește” de Raina Telgemeier. În această carte este vorba despre o fetiță Raina, o puștoaică în clasa a VI-a care, după un incident neprevăzut, își pierde doi dinți din față. Fata începe să facă vizite dese și dureroase la stomatolog, la toate acestea adăugându-se problemele cu băieții și cu prietenele. „Zâmbește” este un roman despre curaj, prieteni și câștigarea încrederii în sine.
Mie îmi place foarte mult să citesc când sunt singură. Am aflat că cititul reduce stresul, dezvoltă creierul, îmbunătățește memoria, dezvoltă creativitatea, perfecționează comunicarea și dezvoltă abilități de gândire critică.
Lumea mea - CARTEA
Pentru mine, cartea înseamnă o lume magică, plină de acțiune și suspans. Este o lume mai veche sau mai nouă, în funcție de locul și timpul în care se petrec întâmplările, o lume plină de viață și optimism. Ce m-aș face fără cărți? Prieteni adevărați și statornici, cărțile nu m-au trădat niciodată, între filele lor mi-am găsit întotdeauna liniștea. Am trăit alături de personaje, am râs și am plâns împreună cu ele. Uneori ne-am certat, atunci când spiritul lor nu aducea binele în lume, pentru că mie îmi place să văd oamenii fericiți.
Fiind o fire jucăușă, cărțile mele preferate sunt „Vrăjitorul din Oz” de Lyman Frank Baum și „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi” de Nikolai Nosov. Habarnam, personajul principal, nu se dădea bătut indiferent de orice se întâmpla. De la el am învățat să nu renunț la visurile mele niciodată. În cartea „Vrăjitorul din Oz”, Dorothea a călătorit prin nenumărate tărâmuri, iar în fiecare tărâm ea își făcea un nou prieten. Cartea aceasta mi-a transmis faptul că, oriunde te-ai afla, îți poți face prieteni noi.
Pentru mine cartea este și o sursă de informații interesante, un mijloc prin care pot să întâlnesc și să mă împrietenesc cu cuvintele. Indiferent că sunt de aventuri sau științifice, toate cărțile au farmecul lor și toate îmi dăruiesc cu generozitate din bogăția lor. Cartea este lumea mea în care nu mă plictisesc niciodată, fiind o lume în care totul este posibil.
Cartea – o sursă inepuizabilă de învățătură
Cartea poate fi orice pentru un om: un prieten, un profesor, chiar și o familie. Ea este alături de tine la bine și la greu, de când începi să înveți să citești și până la bătrânețe. Cărțile sunt gândurile, visurile sau descoperirile oamenilor - un univers creat de om pentru omenire. Ele sunt o inepuizabilă sursă de învățătură.
De exemplu, o carte care mi-a plăcut foarte mult este „Caroline” de Neil Gaiman. Este vorba despre o fetiță care a reușit să identifice o lume nouă, mult mai frumoasă decât lumea obișnuită. În viața reală, părinții fetei erau prea ocupați cu munca, încât nu-i acordau multă atenție. În universul paralel, Caroline avea părinți grijulii. După multe aventuri în care cealaltă mamă a încercat să o convingă pe Caroline să rămână în universul paralel, răpindu-i părinții adevărați, fata se întoarce în spațiul familiar alături de ai săi, reușind să le înțeleagă frământările. Am învățat din acest roman că aparențele înșeală, de aceea este bine să fim precauți. O altă lectură relevantă pentru mesajul transmis este „Moara lui Călifar” de Gala Galaction. Personajul principal, Stoicea, merge să-l întâlnească pe moș Călifar, un bătrân care și-a vândut sufletul deavolului, scopul fiind îmbogățirea. Aventura eroului eșuează, Stoicea rămânând fără bogăția la care visase. Învățătura pe care am extras-o din această nuvelă este că se cuvine să muncești cinstit pentru idealurile tale, nu să recurgi la strategii necurate care te pot costa viața.